Donnerstag, 11. Februar 2010

www.stireazilei.md

www.stireazilei.md: "Evenimentul asteptat de doi ani de zile s-a produs astazi la Chisinau. Expertii europeni si cei moldoveni au dat startul negocierilor privind Acordul de Asociere, ce va inlocui Planul de Actiuni RM-UE, care a expirat in 2008. Se pare ca tara noastra a pasit cu dreptul pe acest drum. Seful delegatiei de negociatori din partea UE i-a felicitat pe moldoveni pentru pregatirea buna de care au dat dovada.

“Evenimentul diplomatic de astazi este primul de anvergura al anului 2010 in tara noastra. Se realizeaza unul din elementele cheie ale dimensiunii de integrare europeana pe care si l-a propus Guvernul si anume demararea negocierilor privind Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeana. Demararea negocierilor se afla in consens perfect cu doleantele autoritatilor, dar si ale intregii societati moldovenesti, de a trece la o etapa noua, avansata calitativ in relatia tarii noastre cu UE”, a declarat, la final de discutii, ministrul Afacerilor Externe, Iurie Leanca.

“Nu sunt niste negocieri simbolice, ci sunt discutii foarte profunde, de substanta, asupra continutului viitorului Acord. Este un inceput foate bun si este un proces foarte ambitios care asigura o apropiere mult mai mare a Republicii Moldova de Uniunea Europeana. Astazi, am pus in discutie domeniile de aplicare si sfera de curpindere a viitorului Acord. Vreau sa mentionez ca am gasit o convergenta a pozitiilor noastre”, a declarat, la randul sau, seful Directoratului General pentru Relatii Externe in cadrul Comisiei Europene, Gunnar Wiegand.

Astazi negociatorii au constituit patru grupuri de lucru, care vor discuta fiecare domeniu in parte, incepand de la colaborarea politica si pana la elaborarea statisticilor.

“Un obiectiv extrem de important in dialogul cu UE este liberalizarea regimului de vize, precum si negocierile prevederilor privind stabilirea unei zone de comert liber si aprofundat cu Uniunea Europeana. Suntem gata sa ne mobilizam la intreaga capacitate profesionalismul, rabdarea, perseverenta si inteligenta de care dispunem. Orizontul nostru de asteptare este mare, avem de parcurs un drum lung si complex, dar ceea ce mi se pare deosebit de important este faptul ca Republica Moldova si UE pasesc pe acest drum ca niste parteneri realisti, cu incredere totala unul in altul, care stiu exact ce au de facut ca sa ajunga la final. Iar acest final, o spun cu toata convingerea, va fi cel pe care ni-l dorim”, a spus vicepremierul Iurie Leanca.

“Va fi un proces detaliat si de durata. Dupa prima runda de discutii nu ne ramane decat sa-i felicitam pe colegii nostri pentru o pregatire foarte buna, dar trebuie sa fim pregatiti nu doar pentru negocieri, ci si pentru aplicarea elementelor Acordului de Asociere“, a subliniat Gunnar Wiegand.

Oficialul european a sugerat tarii noastre sa depuna eforturi pentru a ajunge Ucraina, care discuta Acordul de Asociere cu UE de mai mult timp si a avansat mult in acest sens. Totodata, Gunnar Wiegand s-a aratat convins ca indiferent de evolutiile politice din Moldova, cum ar fi noi alegeri parlamentare anticipate, discutiile privind Acordul de Asociere nu vor fi blocate.

Cei doi oficiali au anuntat ca urmatoarea runda de negocieri va avea loc in a doua jumatate a lunii martie, la Bruxelles. Pana atunci insa, pentru a grabi procesul, expertii se vor intruni neformal si chiar vor organiza videoconferinte.

Acordul de Asociere va contine trei componente: acordul politic, de liber schimb si regimul liberalizat de vize. Pe domeniul politic, tara noastra spera la o colaborare mai stransa cu UE in vederea solutionarii problemei transnistrene. Crearea unei zone de liber schimb intre UE si Republica Moldova va permite integrarea economica a tarii noastre spatiul comunitar, iar al treilea aranjament va da posibilitate cetatenilor moldoveni de a circula liber in tarile europene. Chisinaul spera sa ajunga la realizarea tuturor prevederilor in cel mult 3 ani."

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen